Misiune

Asociatia are ca misiune apărarea si promovarea drepturilor și intereselor legitime comune persoanelor diagnosticate cu distrofie musculară si nu numai din Municipiului si Judetul Arad, desfăsurarea unor activităti de integrare sociala reală in comunitatea din care facem parte, prin consiliere pe probleme de dizabilitate fizică, informare privind modul de adaptare a mediului ambiant,  si prin diverse proiecte, plus sesizări către autoritătile locale privind accesul neingrădit in institutiile de utilitate publică si in mijloacele de transport in comun.

Asociatia are ca viziune motivarea tuturor semenilor (cu dizabilitati sau nu), indiferent de statutul social, vârstă, sex, etnie, apartenentă politică sau confesiune religioasă, sa aibă un deziderat comun, acela de a face ca libertatea si solidaritatea (care ar trebui să ne caracterizeze) să nu le lăsăm ignorate de către cei cu putere de decizie, bazându-ne pe principii care ne definesc ca oameni integri. Asociatia urmăreste indeplinirea obiectivelor inspirate de misiune si dezvoltarea lor conform programelor aprobate in Adunările Generale anuale, ca să putem trăi cu totii in libertate si solidaritate viata dată in dar de către Dumnezeu, asa cum se intamplă in Italia, Cehia, Danemarca, Suedia si Franta, ca sa dăm doar cateva exemple.

 

Sari la bara de unelte